CERCETATĂ SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE ÎNŞELĂCIUNE, ARESTATĂ PREVENTIV
În dimineaţa zilei de 06 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele şi locul de muncă ale unei femei de 38 de ani, din municipiul Craiova.
Activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.
În fapt, o femeie de 38 de ani, din municipiul Craiova, este bănuită că ar fi indus şi menţinut în eroare o femeie de 58 de ani, tot din municipiul Craiova, în scopul obţinerii de la aceasta de foloase patrimoniale injuste.
În perioada noiembrie 2016-decembrie 2023, femeia de 38 de ani şi-ar fi creat o identitate fictivă, respectiv bărbat, cetăţean român stabilit în străinătate, iar, prin intermediul mesageriei electronice, a abordat-o pe persoana vătămată câştigându-i încrederea.
Pe parcursul acestei perioade, femeia, folosindu-se de diverse pretexte, inclusiv promisiunea de căsătorie, ar fi determinat-o pe persoana vătămată să-i transfere diverse sume de bani, în total 242.000 de lei şi 17.000 de euro, aceasta efectuând 101 transferuri bancare.
Femeia a fost condusă la audieri, iar în urma probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune (101 acte materiale).
Tot în cursul zilei de 06 februarie, persoana reţinută a fost prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.