Istoric

 Date certe privind istoricul Poliţiei Române nu apar decât în perioada modernă, după anul 1800. Totuşi, într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, pentru că orice stat are nevoie de ordine, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.

 Izvoare scrise privind un început de organizare statuată avem abia din anul 1508, când se înfiinţează la curtea lui Radu ce Mare un vătaf de vânători. Mai târziu, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, prin influenţă turcească, numele de vătaf a devenit „Agă”.

Agia se transformă în Poliţie în timpul ocupaţiei ruseşti.

Intre 1806-1812, Vel Aga răspundea de paza şi ordinea Capitalei şi era direct subordonat domnitorului, în timp ce periferiile cădeau în grija Marelui Spătar.

Primul drapel al Poliţiei, pe care erau pictate chipul Maicii Domnului şi cel al îngerului aducător al „Bunei Vestiri”, a fost înmânat în anul 1822 Marelui Agă Mihăiţă Filipescu de către Grigore Dimitrie Ghica.

În 1848, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, denumirea de Vel Agă se transformă în şeful Poliţiei Capitalei, titlu care din 1859 este transformat în Prefect de Poliţie.

În anul 1861, din cauza înmulţirii mijloacelor de locomoţie (caleşti, birje, carete, căruţe de povară) se pun bazele Serviciului circulaţiei.

Prin Legea comunală din anul 1864, primăriile au dreptul la o poliţie comunală, condusă de primar, iar în oraşele cu peste 3.000 locuitori conducerea putea fi încredinţată unui funcţionar numit prefect de poliţie.

Prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române poate fi considerată Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului, votată în Senat la 6 iulie 1929 şi de Cameră la 8 iulie 1929, lege care stabilea că Poliţia Generală a Statului exercită autoritatea pe întreg teritoriul ţării, fiind organul de stat însărcinat cu asigurarea ordinii interne, pazei, liniştii publice şi siguranţei naţionale.

După reorganizarea administrativă din anul 1968, prin Legea nr. 21/1969 s-a creat un nou cadru organizatoric prin înfiinţarea Inspectoratului General al Miliţiei şi a inspectoratelor judeţene de miliţie, devenite din anul 1973 miliţii judeţene.

 În ceea ce priveşte Poliţia Craiova, Regulamentul Organic al Ţării Româneşti prevedea că în oraşele reşedinţă de judeţ, cu asigurarea ordinii publice erau însărcinaţi poliţmeisterii, cel de la Craiova, ca fiind cel mai important oraş după Capitală, fiind individualizat prin acordarea unui salariu de 500 lei pe lună, faţă de 250 lei pe lună, cât se stabilea pentru poliţmeisterii din celelalte judeţe.

Poliţiile orăşeneşti, inclusiv a municipiului Craiova, capătă o organizare cu adevărat modernă prin Legea poliţiei Generale a Statului din 01.04.1903, completată prin Regulamentul pentru organizarea serviciului poliţienesc, apărut la 14.09.1904. Conform acestuia, poliţiile orăşeneşti se aflau sub autoritatea directă a ministrului de interne şi aveau următoarele îndatoriri:

• să vegheze la menţinerea ordinii publice şi a siguranţei interne a statului;
• să apere libertatea, proprietatea şi siguranţa persoanelor;
• să prevină infracţiunile de legi şi regulamente, respectând legile privitoare la garantarea libertăţii individuale;
• să constate, conformându-se regulilor de procedură penală, orice infracţiune şi să trimită pe făptuitori înaintea justiţiei;
• să execute măsurile de poliţie prevăzute prin legi şi regulamente speciale, precum şi măsurile speciale de siguranţă şi ordinele cu care ar fi anume însărcinaţi;
• să îndeplinească orice alte atribuţiuni impuse prin legi şi regulamente cu caracter administrativ.

 În ceea ce priveşte modul de organizare, Poliţia Craiova cuprindea trei servicii centrale (Serviciul siguranţei cu care era însărcinat un comisar de poliţie, Serviciul poliţiei administrative şi Serviciul registraturii şi al arhivelor), precum şi servicii auxiliare – comisariatele şi oficiile speciale de poliţie.

Oraşul Craiova era împărţit în 5 circumscripţii sau comisariate de poliţie conduse de un comisar-şef, celălalt personal, ofiţerii şi agenţii de poliţie pentru fiecare comisariat stabilindu-se de către prefectul poliţiei, cu obligaţia de a asigura pentru fiecare comisariat cel puţin 3 agenţi de siguranţă.

Prin Legea de organizare a poliţiei din anul 1929, Poliţia Craiova a devenit chestură şi s-au înfiinţat totodată inspectoratele regionale de poliţie, dintre care unul cu reşedinţa la Craiova, cu competenţă teritorială pe întreaga Oltenie.

Arhivele statului din Craiova deţin  fondul de arhivă al Poliţiei Craiova, începând din anul 1831, constituită din documente care reflectă activitatea Poliţiei, dar şi documentele referitoare la crearea şi asigurarea condiţiilor şi a mijloacelor materiale pentru îndeplinirea sarcinilor.

În concluzie, se poate spune că Poliţia a fost, este şi va fi necesară statului atât timp, cât el va exista sau cum spunea Balzac „les gouvernement passent, les sociétés périssent, la police est éternelle”.