La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj se va derula, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, campania de prevenire a furturilor din locuință, “HOȚII ÎȚI INVADEAZĂ INTIMITATEA”, inițiată în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Feroneria Prod S.A. Arad.

Targetul este reprezentat de cei ce locuiesc în imobile tip bloc din mediul urban.

 Conceptul creativ al iniţiativei din acest an folosește o tehnologie de actualitate, consumată de toate grupele de vârstă, care stârneşte interes și expune beneficiarii la o experiență cât mai reală.  Realitatea virtuală (Virtual reality/VR) se referă la ambianțe tridimensionale create artificial, pe calculator sau prin filmare cu aparatură specială, care oferă o simulare a realității atât de reușită, încât utilizatorul poate căpăta impresia de prezență fizică aproape veridică în anumite locuri reale sau imaginare. Prin intermediul uonr ochelari, cetățenii au posibilitatea să asiste la o secvență de furt dintr-o locuință

Mesajele preventive vor fi diseminate prin intermediul unor întâlniri directe cu publicul ţintă şi prin organizarea de acţiuni în locuri publice

Galerie foto