19 Septembrie 2021Sursa: IPJ DJ
ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE IN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII DOLJENI
În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate aproximativ 3300 de persoane, verificate 13 societăţi comerciale, 1600 de locaţii de interes și 300 de mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 7500 de lei.
•
Sâmbătă seara, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, aflându–se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul, că la un club situat pe strada Alexandru Macedonski, din Craiova, se încalcă prevederile Legii 55/2020 și HG 932/2021, agentul economic continuând desfășurarea activitatății după ora 02.00.
Astfel, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională administratorului societății, conform Legii 55/2020, în valoare de 4.000 lei.
•
Amintim faptul că portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

