Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19, desfăşurate de poliţiştii doljeni
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate aproximativ 1.350 de persoane, controlate 80 de societăți comerciale, verificate 680 de locaţii de interes și 200 mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020.
•
Recomandăm tuturor să respecte măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov-2, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte măsurile impuse cu privire la carantină/izolare și interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

