13 August 2022Sursa: IPJ DJ

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTI, ÎN ULTIMELE 48 DE ORE, PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

În perioada 11-12 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și ai Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol  au desfășurat o serie de activităţi, în municipiul Craiova și comuna Poiana Mare, pentru prevenirea faptelor antisociale.
 
Activități de prevenire in rândul participanților la trafic, în municipiul Craiova
 
Joi, 11 august a.c., lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au desfășurat în municipiului Craiova, în rândul participanților la traficul rutier, activități informativ-preventive referitoare la folosirea sistemelor de siguranță pentru copii.
 
Totodată, conducătorilor auto le-au fost transmise sfaturi preventive privind consumul de substanțe psihoactive, efecte nocive ale acestora, dar și consecințele legale ale consumului și traficului de substanțe interzise.
 
Cetăţeni informaţi în târgul de săptămană din comuna Poiana Mare
 
Vineri, 12 august, au fost desfășurate activităţi de prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor în domeniul silvic, în Târgul Săptămânal Poiana Mare, activități la care au participat poliţişti ai Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol 
 
Cu această ocazie, cetăţenii au fost informaţi cu privire la consecinţele legale ale încălcării legislaţiei din domeniul silvic referitoare la tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari, precum şi la furtul, circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
 
Totodată, în cadrul acțiunii, au fost făcute recomandări privind violența domestică, traficul și consumul de droguri sau agresiunile asupra minorilor. 
 
Obiectivul îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor şi publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.