ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ALE POLIȚIȘTILOR DOLJENI
În săptămâna 11 - 15 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Secției 2 Poliție Craiova au desfășurat activităţi educative la Școala Primară Anghelos Craiova, Școala Gimnazială Radovan, Școala Gimnazială Bucovăț, Școala Gimnazială Mihai Eminescu și Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”, din municipiul Craiova.
Cu această ocazie, polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere.
Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate și indicatoarele de circulație cele mai întâlnite, respectiv semaforul pentru pietoni, semaforul pentru autovehicule, marcajul cu “trecerea pentru pietoni”, “pistă pentru bicicliști”, “STOP”, explicându-le celor mici semnificația și importanța fiecărui indicator în parte.
Astfel, copiii au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe "zebră" sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată, să nu alerge pe trecerea de pietoni pentru a fi în siguranță și să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora.
Totodată, temele abordate de polițiști au vizat regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ.
Astfel, elevilor le-au fost prezentate recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență, aceștia înțelegând că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată și responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți.

