ACTIVITĂȚI INFORMATIV-PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DOLJENI
În perioada 15-18 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au desfășurat o serie de activităţi informativ-preventive, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Polițiștii au fost prezenți la Școala Gimnazială ”Nicolae Romanescu” Craiova, Școala Gimnazială “Sfântul Gheorghe” Craiova și pe raza comunei Celaru și a municipiului Calafat, la Liceul Teoretic ”Independența” și Școala Gimnazială ”Gheorghe Brăescu”, subiectele abordate fiind din diferite domenii de criminalitate.
În cadrul acestor activități au participat și polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, efective de ordine publică din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți, cât și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Mihai Bravul” Dolj şi ai Asociației ”World Vision” – filiala Craiova.
Activitățile au vizat siguranța în trafic, prevenirea infracțiunilor la regimul silvic, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă, prevenirea plecărilor voluntare ale minorilor, precum și siguranța în mediul online.
Cu această ocazie, elevii au fost angrenați în discuții cu scopul de a crește gradul de informare cu privire la riscurile și implicațiile asociate traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă. Activitatea s-a circumscris îndeplinirii obiectivelor Proiectului național ”Reducerea vulnerabilităţii la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetăţenilor români aflaţi în țară și în afara granițelor României”, implementat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu Poliția Română și Poliția de Frontieră Română.
De asemenea, cei mici s-au bucurat de prezența polițiștilor care le-au oferit sfaturi ce au vizat diverse teme precum: siguranţa rutieră, siguranţa la şcoală, pe stradă și în mediul online, comportamentul preventiv în situaţii de risc şi modul de apelare al numărului de urgenţă 112. Aceste teme se încriu în cadrul Programului ”Şcoala Siguranţei Tedi”, implementat de Poliţia Română în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale și Maspex Romania, care se află la a IX-a ediţie.
Săptămâna a fost încheiată cu o sesiune de informare în domeniul silvic, activitate organizată la Căminul Cultural Celaru în cadrul campaniei județene ”STOP TĂIERILOR ȘI SUSTRAGERILOR ILEGALE!”

