18 Septembrie 2025Sursa: IPJ Dolj

ACTIVITĂȚI INFORMATIV-PREVENTIVE ȘI DE EDUCAȚIE RUTIERĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DOLJENI

La data de 17 septembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Rutier Dolj și Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca au desfășurat o serie de activități privind educația rutieră, cât și asigurarea unui climat de siguranță prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri la Școala Gimnazială Tudor Segărceanu, din localitatea Goicea.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul Proiectului ,,Scoate violența scolară din anonimat” și au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar și înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra climatului educațional, precum și riscurile la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulație.

La activități au participat 155 de elevi și 9 cadre didactice, cărora le-au fost transmise recomandări referitoare conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul de substanțe psihoactive în incinta unităților de învățământ preuniversitar. 

De asemenea, azi, 18 septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Biroului Rutier Craiova au fost prezenți la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu”, din municipiul Craiova, pentru marcarea ”Zilei Europene fără persoane decedate în accidente rutiere”.

Cu această ocazie, atât elevilor cât și cadrelor didactice le-au fost prezentate regulile de circulație, importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic, în vederea reducerii numărului de accidente grave de circulație.

Activitatea de azi s-a desfășurat în contextul campaniei ROADPOL Safety Days și în conformitate cu Concepția Poliției Române privind educația rutieră, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră și dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul celor mici.