18 Mai 2025Sursa: IPJ DOLJ
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN DOLJ - DECLARAȚIE DE PRESĂ ORA 17.30
Declarație de presă – ora 17.30
De la începerea procesului de vot, până în acest moment, în secțiile de votare din județ nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Au fost înregistrate 9 sesizări de posibile incidente în legătură cu procesul de vot: patru dintre acestea fiind verificate și nu se confirmă, iar una a fost transmisă spre soluționare către Biroul Electoral Central.
Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice în județ, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
O atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

