CERCETAT SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE EVADARE, CĂUTAT DE POLIȚIȘTI
În seara zilei de 31 august a.c., în jurul orei 22:15, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare au fost sesizați telefonic de dispeceratul SIME din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj cu privire la faptul că TICĂ EDUARD CĂTĂLIN, de 34 de ani, persoană aflată sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, ar fi părăsit imobilul din Craiova, în care executa măsura, dispozitivul electronic de supraveghere indicând faptul că acesta se afla pe o altă stradă, din municipiu.
Pentru depistarea acestuia a fost dirijat imediat, în zona indicată, un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, însă barbatul nu a mai fost găsit.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a fost constituit un colectiv de lucru, fiind desfășurate activități specifice, în colaborare cu polițiști ai Inspectoratelor de Poliție Județene Olt și Argeș, DGPMB și Biroului Poliție Autostrazi.
Până în prezent, bărbatul evadat nu a fost găsit, fiind continuate activitățile în vederea depistării acestuia și luării măsurilor care se impun.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Semnalmente TICĂ EDUARD CĂTĂLIN: înălțime 1,96 m, 105 kg, constituție robustă, ten deschis, păr șaten, ochi căprui.
Nu se cunosc obiectele vestimentare purtate la momentul evadării.
Persoanele care dețin informații utile cu privire la bărbatul căutat sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

