Comunicat de presă
În cursul anului 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a înregistrat patru sesizări privind posibila săvârșire a infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Ca urmare, a fost întocmit un dosar penal, aflat în lucru la polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care își desfășoară activitatea sub conducerea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
În cadrul cercetărilor, la data de 3 septembrie a.c., o persoană – reprezentant al presei – a fost citată în calitate de martor, conform dispozițiilor legale.
Subliniem faptul că persoana nu are calitatea de suspect sau inculpat, iar citarea are ca scop exclusiv lămurirea unor aspecte utile pentru soluționarea cauzei.
Conform Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, activitatea polițiștilor se desfășoară numai sub autoritatea procurorului, care este singurul în măsură să dispună măsuri procesuale.
În consecință, polițiștii au obligația legală de a pune în aplicare dispozițiile acestuia, fără intervenții sau influențe din partea conducerii Inspectoratului.
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj respectă și protejează libertatea presei și dreptul la liberă exprimare, ca valori fundamentale într-un stat de drept.
Totodată, asigurăm opinia publică că activitățile desfășurate se realizează în limitele legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate și fără intenția de a afecta exercitarea profesiei jurnalistice ori protecția surselor de informare.

