PRECIZARE
Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la o posibila infracțiune de agresiune sexuală, facem următoarele precizări:
În seara zilei de 8 noiembrie a.c., în jurul orelor 19.15, Secția 5 Poliție Craiova a fost sesizată de un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, o tânără de 18 ani ar fi fost atinsă în zona feselor de o persoană necunoscută.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au stabilit faptul că, în timp ce se afla pe o alee pietonală din proximitatea străzii Calea Severinului, tânăra ar fi fost atinsă în zona feselor de o persoană necunoscută.
Pe baza semnalmentelor oferite, la scurt timp de la sesizare, polițiștii au identificat un minor, de 15 ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la audieri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

