16 Mai 2025Sursa: IPJ Dolj

SĂPTĂMÂNA ȘCOALĂ ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 19-23 mai a.c. a fost instituită, la nivel național, ,,Săptămâna Școală în Siguranță”, ce are ca scop conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și pentru asigurarea unui climat educațional optim.

Cu această ocazie, o serie de activități informativ-preventive vor fi desfășurate de polițiști în unitățile de învățământ preuniversitar privind prevenirea violenței, prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică, prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive, în rândul elevilor și prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private.

Totodată, în perioada 12 - 16 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității, precum și polițiștii rutieri și cei din cadrul structurilor de ordine publică au desfășurat 92 de activități informativ-preventive în cadrul a 72 de unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Dolj, la care au participat peste 2400 de elevi și cadre didactice. 

Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, precum și în cadrul Campaniei de informare în vederea prevenirii traficului și consumului de substanțe psihoactive, având drept scop creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional.

De asemenea, temele abordate de poliţişti au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență, creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul și consumul de substanțe psihoactive, regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ.