TINERI COLINDĂTORI AU CĂLCAT PRAGUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN DOLJ
Astăzi, 16 decembrie, polițiștii doljeni au avut bucuria să fie vizitați de un grup de colindători format din elevii Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, din municipiul Craiova.
Aceștia au încântat publicul cu un adevărat concert de colinde specifice sărbătorilor de iarnă și, mai mult decât atât, au desfășurat cu succes o incursiune prin toate tradițiile și datinile strămoșești transmise din generație în generație, punându-le în scenă cu un deosebit talent.
Frumusețea manifestării a fost întregită pe deplin de Moș Crăciun, care a oferit tinerilor oaspeți, dar și micuților participanți cadouri și atenții, ceea ce a făcut ca momentul artistic să fie cât se poate de dinamic și colorat.
Întâlnirea de astăzi a amintit cât de profunde spiritual sunt sărbătorile românești de sfârșit de an, a umplut sufletele de bucurie, dar și de liniște sufletească, fapt pentru care Inspectoratul de Poliție Județean Dolj este recunoscător tinerilor colindători, coordonați de domnul profesor Florin Ionescu.
După momentul colindătorilor, încurajat și motivat de nivelul prestației elevilor „vladimirești”, colegul nostru, comisar Ionuț Cotigă, din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională a încântat și el cu mai multe colinde și cântece tradiționale românești, întregind cât se poate de potrivit un moment cultural artistic destinat sufletelor și trăirilor interioare ale fiecărui spectator.

