ULTIM OMAGIU
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la vârsta de doar 51 de ani, a inspectorului-șef al IPJ Dolj, domnul comisar-șef de poliție Marius-Daniel Mîrzacu.
Trecerea sa în neființă a reprezentat o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe.
Astăzi, polițiștii doljeni au adus un ultim omagiu celui care și-a îndeplinit cu onoare și dăruire atribuțiile de serviciu și a contribuit semnificativ cu profesionalism, responsabilitate și devotament față de misiunea Poliției Române, la îndeplinirea obiectivelor instituționale și la menținerea siguranței publice.
Drum lin spre ceruri, domnule comandant!

