05 Februarie 2026Sursa: IPJ DOLJ

Un om de bine chiar și când nimeni nu o vede

Doamna Laura, în vârstă de 43 se ani, din Vârvoru de Jos, este unul dintre acei oameni care muncesc zilnic, discret, pentru binele comunității. Un om simplu, dar cu valori.

Ieri, fiind în timpul serviciului, a găsit în parcarea unui centru comercial, din Craiova, un portofel care conținea documente și o sumă de bani și s-a prezentat imediat la sediul Secției 2 Poliție Craiova, pentru a-l preda.

În scurt timp, polițiștii au identificat proprietarul, un bărbat de 45 de ani, din comuna Goiești, căruia i-a fost restituit portofelul.
 
Mulțumim doamnei Laura pentru 
spiritul civic, corectitudinea și responsabilitatea de care a dat dovadă.

Totodată, mulțumim tuturor cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii!

*

Amintim faptul că, din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune.