18 Octombrie 2021Sursa: IPJ DJ

VERIFICĂRI ȘI CONTROALE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19

În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.

În urma activităților derulate, au fost constatate 6 infracțiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 de zădărnicirea combaterii bolilor și una de fals în declarații. 

De asemenea, polițiștii au aplicat 9.818 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară.


În ultimele 72 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, fiind legitimate aproximativ 10.000 de persoane, verificate  5.500  de locaţii de interes și  370  de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 168 sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, dintre care 154  de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 2   sancțiuni pentru nerespectarea carantinei/izolării  și 12 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/ libera circulație, în valoare totală de  15.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Reamintim faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.