Comunicat de presă privind activitatea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, în anul 2024
Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova este o structură specializată a Poliţiei Române care desfăşoară activităţi de combaterea criminalităţii organizate, la nivel regional, în sud-vestul României, judeţele (Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt), în conformitate cu actele normative în vigoare
În aria de responsabilitate există și patru puncte importante de trecere a frontierei, două în judeţul Dolj (Calafat şi Bechet) şi două în judeţul Mehedinţi( Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II).
Criminalitatea organizată reprezintă o amenințare semnificativă la adresa cetățenilor, a instituțiilor de stat, a întreprinderilor, precum și la adresa economiei în ansamblul său. Grupurile infracționale organizate continuă să se dezvolte și să evolueze, adaptându-se cu ușurință unor realități economice și sociale, în funcție de oportunități și cererea existentă, în detrimentul unui modus operandi tradițional.
Astfel, în anul 2024, poliţiştii BCCO Craiova au desfășurat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - 92 de acțiuni operative, reușindu-se destructurarea unor grupări infracționale organizate.
În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate peste 200 de percheziții domiciliare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. și în cooperare cu structuri similare de aplicare a legii, față de 92 de persoane fiind dispusă măsura arestării preventive, iar față de alte 16 persoane fiind dispuse alte măsuri preventive.
De asemenea, au fost înaintate cu propuneri legale, către D.I.I.C.O.T. - 278 de dosare penale, 102 pe linie antidrog, 17 privind traficul de persoane, 100 pe linia combaterii criminalității informatice și 59 privind finanțarea terorismului și spălării banilor.
Pe linii de activitate, situația se prezintă astfel:
În domeniul prevenirii și combaterii traficului de droguri, în anul 2024 au fost confiscate 47 de kilograme de metamfetamină, peste un kg de cocaină, peste 8 kilograme de canabis, 16 plante de canabis(culturi indoor și outdoor), peste 300 de comprimate de droguri de risc și aproximativ 1 kg de noi substanțe psihoactive.
Acţiunile specifice au urmărit, cu prioritate, monitorizarea fenomenului şi au avut ca obiectiv destructurarea reţelelor de profil prin identificarea şi arestarea membrilor, cooperarea internaţională pe cazuri transfrontaliere, capturarea unor cantităţi importante de droguri şi confiscarea sumelor de bani şi a bunurilor provenite din activităţile ilicite.
Exemplificăm operațiunea din luna noiembrie, desfășurată în proximitatea Aeroportului Internațional Henri Coandă Otopeni, când un bărbat de 35 de ani, din județul Dolj, a fost prins în flagrant delict în timp ce ar fi deținut asupra sa peste 5 kilograme de canabis (drog de risc), destinate vânzării pentru suma de 20.000 de euro.
Acesta fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește traficul de persoane, acțiunile polițiștilor și ale procurorilor au vizat destructurarea grupărilor infracționale organizate specializate în traficul de persoane sau de minori, atât în țară, cât și în străinătate.
România este implicată direct în gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, acest fapt conferind responsabilităţi majore structurilor de combatere a traficului de persoane, pe cele două componente principale, respectiv combaterea traficului cu fiinţe umane şi combaterea migraţiei ilegale.
Din actele de urmărire penală efectuate într-unul dintre dosarele penale a rezultat că, începând cu anul 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, toți din municipiul Craiova, folosindu-se de medoda loverboy și profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, au racolat, transportat si exploatat sexual patru tinere (două minore), în țări precum Germania sau Belgia.
Cei trei, prin amenințări cu acte de violență și șantaj, ar fi obligat victimele să practice prostituția, încasând aproximativ 700 de euro, zilnic, din banii produși de acestea.
În urma unei acțiuni operative desfășurate în luna ianuarie, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, cei trei bărbați fiind ulterior arestați preventiv.
În anul 2024, pe linia combaterii criminalității informatice, au fost organizate acțiuni operative în vederea destructurării grupărilor infracționale specializate în infracţiuni cu instrumente de plată electronice (retrageri frauduloase de numerar, în străinătate, prin utilizarea unor carduri bancare falsificate), infracţiuni informatice și infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice sau infracțiuni de pornografie infantilă, prin sisteme informatice.
O altă formă a criminalităţii informatice a fost reprezentată de pornografia infantilă prin sisteme informatice, care implică realizarea și distribuirea/postarea prin intermediul internetului a unor fotografii și filmări cu minori, având caracter sexual explicit.
Exemplificăm acțiunea organizată în luna octombrie 2024, când polițiștii brigăzii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în luna septembrie 2022, aceasta, cu scopul producerii de materiale pornografice, ar fi întreținut acte de natură sexuală cu o victimă, de 16 ani, pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil.
Ulterior, persoana cercetată, aflată în relație de rudenie cu persoana vătămată, ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicații informatice de mesagerie, materialul video cu conținut sexual explicit.
Persoana în cauză a fost arestată preventiv.
Referitor la combaterea finanțării terorismului și spălării banilor, prin acțiunile organizate, polițiștii și procurorii au urmărit documentarea activității infracționale în domeniul macrocriminalității economice, al contrabandei cu țigarete sau al înșelăciunilor cu consecințe deosebit de grave.
Principalele aspecte privind specificul criminogen și moduri de operare rezultate din evaluările periodice:
- specific criminogen complex, aspect influențat de numărul mare de locuitori, diversitatea social-economică,
- contrabanda cu țigarete - un fenomen întâlnit pe întreaga zonă de competență
- infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave – trend ascendent
- piața crypto-monedelor – domeniu nou de acțiune a persoanelor implicate în activități infracționale
Din cercetări efectuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, abuz de încredere, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a documentat activitatea infracțională a trei bărbați, din județul Dolj, care ar fi constituit un grup infracţional organizat structurat, în scopul săvârşirii infracţiunii de camătă, ce ar fi acţionat atât în municipiul Craiova, cât şi în alte localităţi, din judeţul Dolj.
Aceștia ar fi acordat sume de bani cu o dobândă lunară cuprinsă între 20 şi 50% din valoarea împrumuturilor, mai multor persoane din județul Dolj, iar în unele situații, ar fi instituit garanţii pe bunurile mobile ale persoanelor împrumutate (autoturisme sau bijuterii), pe care le-ar fi vândut ulterior prin falsificarea documentelor de provenienţă, în situația în care persoanele împrumutate nu puteau să-și onoreze obligațiile asumate, respectiv plata la timp a dobânzilor și a capitalului
Cei trei bărbați au fost arestați preventiv.
Criminalitatea organizată are un puternic caracter transnațional, astfel că rezultatele prezentate ar fi fost foarte greu de obținut fără sprijinul partenerilor interni și externi și fără cooperare internațională.
Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără munca asiduă a polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate care au dat dovadă de implicare și dăruire.
De asemenea, transmitem public aprecierea pentru partenerii instituționali, respectiv D.I.I.C.O.T. și celelalte instituții din sistemul de ordine și siguranță publică și vă asigurăm că suntem mobilizați pentru destructurarea grupărilor infracționale organizate.

