12 Februarie 2026Sursa: IPJ DOLJ

EVALUAREA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE DE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN DOLJ, ÎN ANUL 2025

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, în anul 2025, a urmărit realizarea dezideratului de creşterea siguranţei cetăţeanului, fiind depuse eforturi susţinute în vederea îndeplinirii la standarde de performanţă şi calitate a obiectivelor generale asumate:
Menținerea climatului de ordine și siguranţă publică, precum și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate;
Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliției Române; 
 
Pe lângă activităţile uzuale orientate permanent spre menţinerea ordinii şi siguranţei publice, în perioada analizată, poliţiştii au efectuat 1.190 de razii și acțiuni cu efective mărite și 2.594 de controale directe, totodată intervenind la 26.651 de evenimente, 21.405 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112.
 
În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost sesizate 13.383 de infracţiuni, dintre acestea 7.214 fiind de natură judiciară, 1.649 economico-financiare şi 4.520 de altă natură, valoarea infracţionalităţii sesizate fiind în scădere față de anul 2024. 
 
Evaluarea efectuată reliefează o scădere cu 38% a infracțiunilor contra vieții, cu 15% a furturilor și cu 30% a infracțiunilor contra ordinii și liniștii publice.
 
În ceea ce priveşte criminalitatea din mediul rural, în anul 2025 au fost sesizate 4.180 de infracţiuni( în scădere cu aproximativ 13 %), dintre acestea 2.637 fiind de natură judiciară, 228 economico-financiare şi 1.315 de altă natură.
 
Referitor la criminalitatea stradală, în perioada analizată au fost înregistrate 850 de fapte, scăzând cu 220 de fapte, aproximativ 20% dintre acestea fiind constatate în flagrant delict.
 
Şi în anul 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfăşurat activităţi pentru prevenirea acestor genuri de infracţiuni, scopul fiind realizarea unei pregătiri antiinfracţionale a populaţiei pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu.
 
Astfel, poliţiştii au acționat pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei (dispariţii de copii, agresiuni sexuale, violenţă domestică, victimizarea minorilor), prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea criminalităţii informatice sau reducerea riscului rutier. 
 
În cadrul a patru programe prioritare: Programul siguranța minorilor, Programul siguranța în mediul digital, Programul de prevenire a violenței domestice și a infracţiunilor la viața sexuală și Programul de informare a populației în vederea reducerii riscului rutier, poliţiştii au desfășurat peste 6.680 de activităţi informativ-preventive cu un număr total de 175.630 de beneficiari.  
 
În perioada analizată, polițiștii au intervenit la 5.727 de situații de violență domestică, 5.049 fiind sesizate prin apeluri de urgență SNUAU 112. În urma intervenţiilor poliţiştilor, au fost constatate 1.095 de fapte de natură penală, 528 fiind comise în mediul urban și 565 în mediul rural. Totodată, poliţiştii au emis 295 de ordine de protecție provizorii, 102 fiind ulterior transformate în ordine de protecție. Tot în perioada analizată, polițiștii au întocmit 101 dosare penale pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie sau ordinul de protecție provizoriu.
 
Începând cu data de 1 octombrie 2024, judeţul Dolj a intrat în etapa de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică în cazurile de violență. 
 
Tot de la acea dată, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar pe cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare dispun obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
 
Astfel, în cursul anului 2025, polițiștii au desfășurat activități de monitorizare electronică pentru 152 de persoane (36 aflate în arest la domiciliu, 34 sub control judiciar, 59 de persoane față de care au fost emise ordine de protecție sau ordine de protecție provizorii în baza Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și 12 persoane față de care au fost emise ordine de protecție sau ordine de protecție provizorii în baza Legii nr.26/2024 privind ordinul de protecție, în celelalte cazuri de violență).
 
Referitor la activitatea de urmărire naţională şi internaţională, au fost puse în executare 221 de mandate de executare a pedepsei închisorii, 61 de mandate de arestare preventivă, 65 de mandate europene de arestare și 28 de sentințe penale de internare.
 
În anul 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfăşurat activităţi specifice de supraveghere judiciară a persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive. În această perioadă au fost efectuate 1.978 de verificări inopinate la persoanele aflate în arest la domiciliu şi 46 de controale pe traseele de deplasare către instanțe sau unitățile medicale. Au fost constatate 38 de cazuri în care inculpații au încălcat obligațiile impuse, în 14 astfel de situații măsura inițială fiind înlocuită cu o măsură preventivă mai aspră.
 
În ceea ce priveşte activităţile pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase au fost executate 58 de acțiuni, ocazie cu care au fost controlate peste 1000 de persoane fizice și juridice, fiind puse în executare 68 de mandate de percheziție domiciliară. În perioada analizată, poliţiştii au constatat 117 infracțiuni la regimul armelor şi muniţiilor, 78 la regimul materiilor explozive, 20 la regimul substanțelor periculoase, 15 infracțiuni de braconaj cinegetic și 10 infracțiuni prevăzute de codul vamal. 
 
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 80 de arme de foc (19 letale și 61 neletale) și 8.957 de bucăți muniție de diferite calibre.
 
În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii doljeni au acționat în baza Planului Național ”Pirotehnic 2025”, ocazie cu care au fost indisponibilizate peste 1.100 de kg de materiale pirotehnice. 
 
În vederea reducerii tăierilor ilegale de arbori din păduri, s-au desfăşurat 1.088 de controale împreună cu reprezentanţii partenerilor instituţionali, acţiunile fiind stabilite în Planul comun de acţiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul forestier pe anul 2025 -„Scutul Pădurii”. În ceea ce priveşte infracţionalitatea în domeniul silvic, în anul 2025 au fost sesizate 219 infracțiuni. În perioada analizată, urmare a activităţilor desfăşurate în domeniul silvic, au fost confiscați 352,12 metri cubi material lemnos, fiind aplicate 188 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 538.300 de lei.
 
Pentru prevenirea și combaterea delictelor în domeniul pescuitului şi acvaculturii, au fost desfășurate 520 de controale, ocazie cu care au fost verificate 985 de obiective și 720 de mijloace de transport. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 1.247 kg de peşte, fiind constatate 31 de infracțiuni.
 
Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în anul 2025, poliţiştii rutieri au organizat 1.990 de acţiuni, dintre care 1.375 desfăşurate cu efective proprii și 615 împreună cu alte structuri de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţii altor instituţii.
 
Din analiza datelor statistice se constată faptul că,  în anul 2025, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 15,50% față de anul 2024 și cu 34,25 % față de anul 2023. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în această perioadă, au fost reprezentate de indisciplina pietonală (traversare neregulamentară a pietonilor și pietoni pe partea carosabilă) – 16,90 %, alte preocupări de natură a distrage atenția – 15,50 %, abateri comise de bicicliști și neacordarea priorității vehiculelor – câte 11,26 % în ambele situații. În urma celor 71 de accidente rutiere grave, au decedat 43 de persoane ( -30% faţă de 2024), 36 de persoane au fost rănite grav, iar 45 de persoane au fost rănite uşor. 
 
În urma activităților desfășurate de poliţişti, pe line rutieră, au fost constatate 1.409 infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Dintre acestea, 574 au reprezentat conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, 340 conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 245 de infracțiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, 59 de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, iar 191 alte infracțiuni.
 
Pentru abaterile săvârșite de participanții de trafic au fost aplicate 64.147 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 5.840 de permise de conducere şi au fost retrase 1.555 de certificate de înmatriculare.
 
În ceea ce priveşte investigarea criminalităţii economice, în anul 2025 au fost sesizate 831 de infracțiuni, 406 dintre acestea reprezentând fapte de evaziune fiscală. În domeniile prioritare, precum produse agroalimentare, transporturi sau construcții, pentru încălcarea normelor legale incidente, polițiștii au aplicat 301 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.600.100 de lei.
 
În ceea ce privește domeniul contrabandei cu tutun, au fost confiscate 7.332.487 de țigarete și indisponibilizate 8 autovehicule, iar faţă de 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive. 
 
Pentru faptele de evaziune fiscală cercetate, în anul 2025 au fost recuperate prejudicii în valoare de 15.576.060 de lei. 
 
În anul 2025, polițiștii criminalişti au efectuat 4.150 cercetări la fața locului și deplasări pentru alte evenimente și au ridicat aproximativ 4.780 de urme de diferite categorii, care au condus la identificarea a 273 de persoane şi obiecte.
 
În domeniul protecţiei animalelor, poliţiştii au urmărit realizarea obiectivelor generale și specifice stabilite prin legislație, dar şi eficientizarea capacității instituționale de prevenire și combatere a faptelor de natură contravențională și penală. În perioada analizată, au fost constatate 89 de infracţiuni, iar pentru încălcarea normelor privind protecția animalelor, au fost aplicate 514 sancțiuni contravenționale, în valoare de 234.760 de lei. Totodată, au fost emise 52 de ordine de plasare în adăpost (două exemplare cabaline, 29 de exemplare canine și 25 de exemplare feline).
 
În ceea ce priveşte siguranţa în şcoli, activităţile desfăşurate în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ au vizat punerea în aplicare a prevederilor Planului național de combatere a violenței școlare, transpus la nivel județean în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranţa şcolară
 
În această perioadă, au fost desfăşurate 4.027 de activităţi educative, în cadrul orelor de curs, la care au participat 112.049 de elevi și cadre didactice. Principalele teme abordate de către poliţişti au fost prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, a traficului şi consumului de droguri sau a portului fără drept de obiecte periculoase, fiind implementate şi campanii de prevenire la nivel judeţean.
 
Şi în anul 2025, un accent important a fost pus pe pregătirea profesională a personalului, echipele de instructori prevăzând programe de pregătire și instruire în domeniul autoapărării, tacticii poliţieneşti şi a tehnicilor de manipulare a armamentului, organizării de şedinţe de tragere cu armamentul din dotare, cursuri de conducere a autoturismelor cu regim de circulaţie prioritară sau cursuri de acordare a primului ajutor.
 
Astfel, au fost efectuate 137 de sesiuni de instruire în domeniul tacticii polițienești și autoapărării, la care au participat peste 1.500 de poliţişti, 61 de sesiuni privind conducerea autoturismelor în regim prioritar, la care au participat 671 de poliţiști, sau sesiuni de tragere cu armamentul din dotare, la care au participat peste 1.400 de polițiști. 
 
În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe linie de cazier judiciar, în anul 2025, persoanelor fizice şi juridice le-au fost eliberate 52.832 de certificate de cazier judiciar, iar organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată, instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională le-au fost eliberate 10.331 de copii de pe cazierul judiciar.
 
De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare au fost eliberate 8.979 de certificate de integritate comportamentală.
 
Din punct de vedere logistic, în perioada analizată au fost efectuate lucrări de renovare la sediul unităţii, precum şi la sediile subunităţilor şi posturilor de poliţie din județ, în valoare de 1.266.097 de lei.
 
Gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare, astfel, inspectoratul are un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 86,44%.
 
În contextul cooperării inter-instituţionale, subliniem buna colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj, Consiliul Judeţean, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Direcţia Regională de Informaţii Oltenia, consiliile locale, structurile de poliţie locală, precum şi cu toate unităţile de parchet din judeţul Dolj.
 
Menţinerea ordinii şi siguranţei publice, principalul domeniu aflat în atenţia poliţiştilor, s-a desfăşurat în colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu, precum Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Secţia Regională de Poliție Transporturi Craiova, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, dar şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. 
 
Printre obiectivele principale stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, pentru anul 2026, se numără menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică în spaţiul public, în beneficiul cetăţeanului, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, creşterea eficienţei în prevenirea şi combaterea faptelor asociate violenţei domestice, creşterea gradului de siguranţă al participanţilor la traficul rutier, identificarea, monitorizarea şi destrămarea grupărilor infracţionale care pot genera conflicte stradale.