21 August 2025Sursa: IPJ Dolj

EVALUAREA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE DE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN DOLJ ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2025

Activitățile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost desfășurate în contextul coroborării priorităților stabilite la nivelul Poliției Române, pe linia prevenirii și combaterii criminalității, eficientizării acțiunilor privind creșterea gradului de siguranță publică, precum și prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, inclusiv cu asigurarea transparenței în relația cu cetățenii.

 

Pe lângă activităţile zilnice orientate permanent spre menţinerea ordinii şi siguranţei publice, în perioada analizată, poliţiştii doljeni au efectuat 368 de razii și acțiuni cu efective mărite și 1.753 de controale directe, totodată intervenind la 12.204 de evenimente, 9.819 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112.

 

O prioritate a Poliției Române o reprezintă gestionarea cazurilor de violență domestică. Pe această cale, dorim să le mulțumim cetățenilor care nu au rămas impasibili la actele de violență și au solicitat ajutorul, intervenția polițiștilor fiind făcută astfel într-un timp foarte scurt. În primele 6 luni ale anului 2025, polițiștii au fost solicitați la nu mai puțin de 2.592 de situații de violență domestică, 2.281 fiind sesizate prin apeluri de urgență SNUAU 112.

 

În urma acestor intervenții, au fost constatate 484 (-109 față de anul 2024) de fapte de natură penală și au fost emise 102 ordine de protecție provizorii, 38 fiind ulterior transformate în ordine de protecție. Tot în această perioadă, polițiștii doljeni au întocmit 35 de dosare penale pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie sau ordinul de protecție provizoriu.

 

Începând cu data de 1 octombrie 2024, judeţul Dolj a intrat în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică în cazurile de violență. Tot de la acea dată, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare dispun obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.

 

Astfel, în primele 6 luni ale anului 2025, polițiștii au desfășurat activități de monitorizare electronică pentru 45 de persoane (13 aflate în arest la domiciliu, 13 sub control judiciar și 19 față de care au fost emise ordine de protecție sau ordine de protecție provizorii).

 

Reamintim intervenția promptă a polițiștilor Secției nr.1 Poliție Rurală Șimnicu de Sus, din dimineața zilei de 25 iunie, când, în urma unui apel 112, o femeie de 36 de ani, din localitate a sesizat că fost amenințată de soțul său, care a rămas în locuință cu cei patru copii minori ai acestora. Întrucât, la vederea polițiștilor bărbatul a ieşit din locuință cu o armă în mână, armă din categoria celor neletale, dar supuse autorizării, și a tras asupra lor, s-a intervenit în forță, bărbatul fiind imobilizat, iar copiii salvați de către polițiști. Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestasre preventivă.

 

Cu privire la activitatea de urmărire naţională şi internaţională, dorim să subliniem foarte buna colaborare cu celelalte inspectorate de poliție judeţene, dar și cu forțele de aplicare a legii din Europa, schimbul de date și informații, din ambele direcții, contribuind la identificarea, depistarea și după caz, demararea procedurilor de extrădare către România a unui număr considerabil de persoane urmărite național și internațional, care au fost localizate sau arestate pe teritoriul altor state – 94 de persoane.

 

Totodată, au fost puse în executare 145 de mandate de executare a pedepsei închisorii, 35 de mandate de arestare preventivă, dar și 29 de mandate europene de arestare.

 

Exemplificăm acțiunea desfășurată de polițiști în luna aprilie, în Craiova, atunci când un bărbat de 31 de ani și două femei de 33 și 27 de ani, urmăriți la nivel internațional, au fost prinși de polițiști.

 

Pe numele acestora, autoritățile judiciare din Austria au emis mandate europene de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de furt calificat, aceștia fiind cercetați pentru furtul de produse cosmetice în valoare de 31.000 de euro.

 

În ceea ce priveşte situaţia operativă, în primele 6 luni ale anului 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost sesizate 6.544 de infracţiuni (-436 față de anul 2024), dintre acestea 3.460 fiind de natură judiciară, 832 economico-financiare şi 2.252 de altă natură.

 

Polițiștii doljeni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea acestor genuri de infracţiuni, scopul fiind realizarea unei pregătiri antiinfracţionale și antivictimizare a populaţiei, pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu.

 

Referitor la activitatea desfășurată pe linia combaterii criminalității economice, în cadrul celor 12 acțiuni privind combaterea contrabandei cu tutun, produselor din tutun și a altor produse accizabile, au fost confiscate 6.753.176 de țigarete (față de 2.372.580 în anul 2024), în valoare de 5.982.764 de lei, au fost indisponibilizate 7 autovehicule și au fost arestate preventiv 4 persoane.

 

Aproximativ 6.000.000 de țigarete au fost confiscate într-o amplă operațiune a poliției doljene din luna februarie, pentru prevenirea contrabandei cu tutun, când, în curtea unui imobil din Craiova, într-un container metalic și într-o autoutilitară, polițiștii au găsit 5.907.400 de țigarete fără timbru fiscal. Un bărbat a fost arestat preventiv.

 

Pentru faptele de evaziune fiscală cercetate, în primul semestru al anului, polițiștii au recuperat prejudicii în valoare de 7.672.040 de lei.

 

Referitor la activităţile pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase, în această perioadă au fost executate 25 acțiuni, ocazie cu care au fost controlate 244 de persoane fizice și juridice, fiind puse în executare 48 de mandate de percheziție domiciliară.

 

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 60 de arme, 9 letale și 51 neletale, dar și aproximativ 8732 de bucăți muniție și diaboluri. Totodată, poliţiştii serviciului au constatat 171 de infracțiuni, 81 la regimul armelor şi muniţiilor, 62 privind regimul materiilor explozive, 4 pentru fapte prevăzute de codul vamal şi 24 de altă natură.

 

Exemplificăm acțiunile desfășurate în perioada 12 – 15 mai 2025, când polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în 8 localități din județul Dolj, ocazie cu care au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 11 arme lungi și scurte neletale, din categoria celor supuse autorizării și 3.150 de bucăți diaboluri.

 

Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în primele 6 luni, poliţiştii rutieri au organizat 1034 de acţiuni, atât cu efective proprii - 733, cât și cu alte structuri de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţii altor instituţii - 301.

 

Urmare a acțiunilor preventive, dar și reactive, desfășurate de polițiști, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 31% față de aceeași perioadă a anului 2024. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost reprezentate de indisciplina pietonală (prin cele două forme, traversarea neregulamentară a pietonilor și pietoni pe partea carosabilă)  – 20,7 %, viteza neadaptată la condițiile de drum – 13,8 % și alte preocupări de natură a distrage atenția – 13.8%. În urma celor 29 de accidente rutiere grave au decedat 22 de persoane (-11), 12 persoane au fost rănite grav (-5) și 26 au fost rănite ușor.

 

În ceea ce privește infracțiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au fost constatate 269 de infracțiuni de conducere fără permis, 172 de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 119 de infracțiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, 28 de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și 87 de altă natură.

 

Ca exemple, reamintim situația unui bărbat, de 57 de ani, din municipiul Craiova, care a fost reținut în luna aprilie sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de conducere fără permis și patru infracțiuni de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost arestat preventiv.

 

Un alt bărbat, de 43 de ani, din municipiul Calafat, a fost reținut de către polițiști în luna mai, după ce a fost urmărit în trafic în noaptea de 6 spre 7 mai (a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor) fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

 

Din punct de vedere contravențional, pentru abaterile săvârșite de participanții la trafic au fost aplicate 33.614 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 3.020 de permise de conducere şi au fost retrase 836 de certificate de înmatriculare.

 

În domeniul protecţiei animalelor, poliţiştii doljeni au urmărit realizarea obiectivelor generale și specifice stabilite prin legislație, dar şi eficientizarea capacității instituționale de prevenire și combatere a faptelor de natură contravențională și penală. În perioada analizată, au fost constatate 46 de infracţiuni, iar pentru încălcarea normelor privind protecția animalelor au fost aplicate 313 sancțiuni contravenționale, în valoare de 184.220 de lei.

 

În ceea ce priveşte siguranţa în şcoli, activităţile desfăşurate în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ au vizat punerea în aplicare a prevederilor Planului Național de combatere a violenței școlare.

 

În această perioadă, au fost desfăşurate 1726 de activităţi educative, în cadrul orelor de curs, la care au participat 52.191 de elevi și cadre didactice. Principalele teme abordate de către poliţişti au fost prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, a traficului şi consumului de droguri sau a portului fără drept de obiecte periculoase, fiind implementate şi campanii de prevenire la nivel judeţean.

 

Pentru a asigura un serviciu polițienesc de cea mai înaltă calitate, un accent important a fost pus și în acest an pe pregătirea profesională a personalului, pornind de la perfecționarea și pregătirea continuă a echipelor de instructori.

 

La nivel județean, instructorii serviciului au efectuat 18 sesiuni de instruire în domeniul tacticii polițienești și autoapărării, la care au participat aproximativ 300 de poliţişti, 20 de sesiuni privind conducerea autoturismelor în regim prioritar, la care au participat aproximativ 330 de poliţiști, dar și sesiuni de pregătire în domeniul utilizării dispozitivului de oprire forţată, pentru îmbunătățirea tehnicilor de încătușare forțată și imobilizare sau în domeniul primului ajutor de bază.

 

În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe linie de cazier judiciar, în primele 6 luni, persoanelor fizice şi juridice le-au fost eliberate 27.316 de certificate de cazier judiciar, iar organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată, instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională le-au fost eliberate 7.822 copii de pe cazierul judiciar.

 

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare au fost eliberate 4.384 de certificate de integritate comportamentală.

 

Vrem să mulțumim partenerilor instituționali și societății civile pentru sprijinul și implicarea de care au dat dovadă, iar pe acestă cale dorim să asigurăm locuitorii județului Dolj că vom continua să fim un factor de securitate și stabilitate, dezideratul fiind unul singur - un județ sigur.