09 Noiembrie 2025Sursa: IPJ Dolj

ACŢIUNE A POLIȚIȘTILOR DOLJENI PENTRU COMBATEREA ACTIVITĂŢILOR ILICITE CU MATERIALE LEMNOASE

În perioada 06 - 07 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în județul Dolj.

În urma unui control efectuat în comuna Argetoaia, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea - Serviciul Dolj, la punctul de lucru al unei societăți comerciale cu specific comercializare material lemnos, a fost verificat stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0.

Cu acestă ocazie, s-a constatat faptul că există o diferenţa între volumul stocului fizic şi volumul stocului scriptic în procent de 100%, reprezentând volumul 128, 976 metri cubi material lemnos, grupa specii rășinoase, sortiment-cherestele.

Totodată, în cadrul controlului efectuat, s-a stabilit faptul că administratorul societății, un bărbat de 60 de ani, ar fi emis un număr de 21 de avize de însoțire a materialului lemnos, fără acoperire legală, cu scopul de a produce consecințe juridice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, prejudiciul estimat fiind în valoare de 115.175 lei.