ACȚIUNE ÎN SISTEM “RELEU” PE D.N. 6
Astăzi, 8 decembrie, în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au organizat și desfășurat o nouă acțiune pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
Acțiunea desfășurată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române a avut loc pe Drumul Național 6, fiind desfășurată în sistem “releu” în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.
Prin această acțiune s-a urmărit reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic.
Astfel, au fost legitimate și verificate peste 140 de persoane, fiind controlate și 120 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativ 20.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și restrase 7 certificate de înmatriculare.
Înregistrat de aparatul radar cu viteza de 153 km/h
Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Olt, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, cu viteza de 153 km/h.
Acesta a fost sanționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
*
Recomandăm conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să respecte limitele legale de viteză.
Siguranța pasagerilor și a tuturor participanților la trafic depinde de fiecare decizie luată la volan.
Respectarea vitezei legale poate face diferența între viață și moarte.

