ACȚIUNI PENTRU DEPISTAREA PERSOANELOR URMĂRITE, DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI
În cursul zilei de 12 iunie a.c., poliţiştii doljeni au organizat și desfășurat o acțiune pe linia persoanelor urmărite în temeiul legii ori față de care au fost dispuse pedepse privative de libertate.
Cu acestă ocazie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Segarcea au depistat un bărbat, de 39 de ani, din orașul Segarcea, față de care instanța de judecată a emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au depistat doi bărbați de 34 de ani, ambii din orașul Filiași, față de care instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, aceștia fiind condamnați la pedeapsa de 1 an și 2 luni, respectiv 1 an și 8 luni.
Și polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești au depistat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Ișalnița, față care instanța de judecată a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani și o lună.
Cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarul Craiova.

