ACȚIUNI PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise
În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier și aplicat aproximativ 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de
Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere.
Exemple
Fără permis și sub influența alcoolului, la volan
Ieri seară, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Segarcea și Secției 14 Poliție Rurală Bârca au oprit pentru control pe DJ 561, în comuna Bârca, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din localitate.
Tânărul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat și un rezultat pozitiv pentru posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând ca în funcție de rezultat să fie dispuse măsuri legale.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
*
Cercetat pentru conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosinţă
În noaptea de 29 spre 30 august, ora 00.30, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au oprit pentru control, pe raza comunei Amărăștii de Jos, sat Ocolna, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 19 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, tânărul a declarat faptul că autoturismul aparține tatălui său și că l-ar fi sustras, cu scopul de a-l conduce, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosinţă.
*
Pe parcursul întregului weekend, polițiștii rutieri sunt prezenți în teren pentru supravegherea, controlul și fluidizarea traficului rutier și pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor.

