ACȚIUNI RUTIERE DESFĂŞURATE DE POLIȚIȘTII DOLJENI
38 de conducători auto au fost scoși din trafic în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise
Astfel, polițiștii au aplicat aproximativ peste 160 de sancţiuni contravenţionale, din care 64 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 38 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 10 autovehicule. Certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier.
Exemple:
Înregistrat de aparatul radar cu viteza de 147 km/h în localitate
Un bărbat de 51 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Dolj în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 147 de km/h, pe DN 6, în comuna Cotofenii din Față, sat Beharca.
Barbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
*
Acțiunile pentru reducerea riscului rutier vor fi desfășurate de polițiștii rutieri doljeni și în acest sfârşit de săptămână.
Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor din teren.

