BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE
Ieri, 3 august, polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, din Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În dimineaţa zilei de 3 august a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că într-un apartament din Craiova o persoană strigă după ajutor, existând posibilitatea ca aceasta să fie agresată fizic.
Având în vedere sesizarea, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, în locuință fiind identificat un bărbat de 37 de ani și fiul acestuia, de 11 ani, ambii din Craiova, minorul declarând că ar fi fost agresat fizic de către tatăl său.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.
De asemenea, minorul a fost preluat și instituționalizat într-un centru DGASPC Dolj.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

