14 Noiembrie 2025Sursa: IPJ Dolj

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNILOR DE ÎNȘELĂCIUNE, FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE ȘI UZ DE FALS

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliția Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul București, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În fapt, la data de 7 iunie a.c., ora 21.12, polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 20 de ani, din comuna Plenița, angajată în cadrul unei societăți comerciale din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 14:30, s-a prezentat o persoană de sex masculin solicitând reînnnoirea unui abonament de telefonie mobilă, având asupra sa documente false.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că persoana în cauză s-a recomandat a fi un bărbat, de 57 de ani, din municipiul București, prezentând o copie a unei cărți de identitate și solicitând reînnnoirea unui abonament de telefonie mobilă cu un telefon nou.

În acest context, a fost încheiat un nou contract de telefonie mobilă cu, bărbatului fiindu-i înmânate două telefoane mobile, fără plata ulterioară a serviciilor de telefonie mobilă contractate, fiind creat un prejudiciu de peste 12.300 de lei.

Ulterior, titularul contractului a fost contactat telefonic de angajați, moment în care bărbatul de 57 de ani, din municipiul București în calitate de persoană vătămată, a declarat faptul că nu s-a deplasat la data de 7 iunie 2025 în incinta societății comerciale și nu a solicitat niciun serviciu de telefonie mobilă. 

În urma activităților desfășurate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în cursul zilei de ieri, 13 noiembrie a fost emis un mandat de aducere pe numele unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, bănuit de comiterea faptei. 

Acesta a fost condus la audieri, iar în urma probatorului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.