CERCETĂRI SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE FURT
Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele:
Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, pe o rețea de socializare, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dăbuleni s-au sesizat din oficiu cu privire la că, din extravilanul localității Călărași, au fost sustrase componente ale sistemului de irigatii.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, identificării autorilor și recuperării prejudiciului, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

