29 Ianuarie 2026Sursa: IPJ Dolj

CERCETĂRI SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE ÎNȘELĂCIUNE

La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie, de 31 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în cursul zilei de 22 ianuarie a.c., ar fi fost indusă în eroare de un bărbat cu privire la plata unui telefon mobil pe care aceasta l-ar fi oferit spre vânzare.

Din cercetări s-a stabilit că, în urma unui anunț postat pe o rețea de socializare în care era oferit spre vânzare un telefon mobil, femeia s-ar fi întâlnit cu un bărbat pe care nu îl cunoaște, care ar fi achizitionat telefonul, promițându-i efectuarea plății prin transfer bancar, însă suma convenită nu a fost virată.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune iar cercetările sunt continuate de polițiști, pentru identificarea persoanei care a comis fapta, tragerea acesteia la răspundere penală și recuperarea prejudiciului. 

La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Sfaturi pentru prevenirea înșelăciunilor:

Nu permiteţi accesul în locuinţă unor persoane necunoscute.

Nu daţi bani sau nu trimiteţi bani prin mijloace de plată online unor 
persoane necunoscute.

Dacă intenționați să încheiați o tranzacție cu o persoană necunoscută prin telefon, e-mail ori alt mijloc de comunicare, verificaţi autenticitatea 
ofertei și a interlocutorului.

Sunaţi imediat la Poliţie, la 112, dacă bănuiți că ați fost victima unei înșelăciuni.