05 Februarie 2026Sursa: IPJ DOLJ

Cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor. Sancțiune în valoare de 5000 de lei aplicată de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat din comuna Ghercești, sat Ungureni, deține un număr mare de exemplare canine la domiciliul său și nu sunt respectate condițiile de bunăstare a animalelor. 

Ieri, 4 februarie, polițiștii au efectuat un control la locuința deținătorului animalelor, un bărbat de 50 de ani.

Pe timpul efectuării controlului, polițiștii au descoperit cadavrele a două exemplare canine.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept. 

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt și luarea măsurilor care se impun. 

La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

De asemenea, barbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 205/2004 cu amendă în valoare de 5000 de lei,  pentru nerespectarea obligației de a acorda animalelor pe care le deține îngrijire și atenție.

*

Facem precizarea că, în perioada anului 2025-prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a mai fost primită o singură sesizare privind nerespectarea condițiilor de bunăstare a animalelor deținute de barbatul de 50 de ani.

În cursul anului trecut, polițiștii au efectuat două controale la locuința bărbatului în cauză, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale.