25 Octombrie 2025Sursa: IPJ Dolj

CERCETĂRI SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNILOR DE UCIDERE DIN CULPĂ ȘI DISTRUGERE DIN CULPĂ

În noaptea de 24 spre 25 octombrie a.c., ora 00.13, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de către un bărbat din Calafat, cu privire la faptul că la locuința vecinului său este un incendiu în desfăşurare. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că incendiul se manifesta la locuința unui bărbat de 68 de ani, din Calafat, care din păcate, a fost găsit într-o cameră a locuinței fără semne vitale. 

De asemenea, la fața locului, au intervenit pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat, incendiul fiind stins, fără a se propaga la alte locuințe. 

În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiuniIor de ucidere din culpă și distrugere din culpă.

Cercetările sunt  continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. 

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.