CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE, ARESTAT PREVENTIV
Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, în seara zilei de 17 mai a.c., în jurul orei 21.50, polițiștii l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Păltiniș, din localitate.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior testării, cel în cauză a fost transportat la o unitate medicală unde i-au fost recoltarea mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma analizelor de laborator s-a stabilit că bărbatul avea o îmbibație alcoolică în sânge, peste limita legal admisă.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de ieri, 27 mai, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

