CERCETAT PENTRU ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Ieri, 6 febuarie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 72 de ani, din comuna Podari, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
În fapt, în cursul zilei de ieri, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fiicei sale de 48 de ani, din comuna Podari, încălcând astfel măsura dispusă prin ordinul de protecţie.
Pe numele bărbatului instanța de judecată a emis, la data de 4 februarie a.c., un ordin de protecție, pe o perioadă de 9 luni, prin care s-au stabilit măsurile: evacuarea din locuință, păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de femeie și locuința acesteia, precum și interdicția de a comunica în orice fel cu aceasta.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

