CERCETAT PENTRU ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE ȘI DISTRUGERE, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 31 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și distrugere.
În fapt, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 30 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în ziua de 30 aprilie 2025, fostul său concubin s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție, respectiv de a se apropia la o distanță mai mică de 100 m față de aceasta și de domiciulul său.
La data de 09 iunie a.c., ora 05.00, polițiștii au fost sesizați de aceeași femeie, cu privire la faptul că fostul său concubin s-ar fi deplasat din nou la domiciliul acesteia, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție și i-ar fi spart geamul de la bucătărie.
Din cercetări, s-a stabilit că din data de 24 aprilie 2025, pe numele bărbatului a fost emis de către Judecătoria Craiova un ordin de protecție, pe o perioadă de 4 luni, acesta având obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri față de femeia de 30 de ani și de domiciliul acesteia.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, ieri, 12 iunie, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana în cauză va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

