CERCETAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE
La data de 26 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din probele administrate a rezultat că, acesta ar fi recrutat o victimă, prin inducere în eroare (promisiunea unei relații de iubire), după care, prin constrângere (exercitarea de acte de violență fizică și amenințări), ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției în mai multe locații situate pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii.
Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către bărbat.
Ieri, 26 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului.
Astăzi, 27 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

