CERCETAȚI SUB ASPECTUL SÂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE
Ieri, 21 august, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi minori de 15 ani, ambii din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în cursul zilei de 20 august a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în parcarea subterană a blocului, de unde i-ar fi sustras un scuter.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în noaptea de 18 spre 19 august a.c., persoane necunoscute ar fi păstruns în interiorul parcării subterane a blocului, de unde ar fi sustras un scuter electric.
În urma activităților desfășurate de polițiști, în cursul zilei de ieri, au fost identificați doi minori de 15 ani, ambii din municipiul Craiova, bănuiți de comiterea faptei.
Totodată, aceștia sunt bănuiți că în noaptea de 9 spre 10 august a.c. ar fi sustras alte două biciclete din curtea a două imobile situate în municipiul Craiova.
Astfel, în baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii i-au reținut pe minori, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

