14 Septembrie 2025Sursa: IPJ DOLJ
Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele:
În continuarea cercetărilor privind conflictul care a avut loc, în dimineața zilei de 13 septembrie a.c., în municipiul Craiova, între două grupuri de persoane, toți din municipiul Craiova, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Craiova au desfășurat activități investigativ-operative și de cercetare sub directa coordonare a procurorilor criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Astfel, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea unui tânăr de 20 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, precum și a altor doi bărbați, de 17 și 47 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
De asemenea, alte patru persoane se află internate într-o unitate medicală, acestea aflându-se sub supravegherea polițiștilor.
În același timp, cercetările au fost extinse, pentru a se stabili dacă au fost și alte persoane prezente la fața locului, la momentul incidentului.
În cursul acestei zile va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

