Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele:
Seara trecută, ora 21.51, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Bucura, din municipiul Craiova se află un bărbat înjunghiat.
La fața locului au fost dirijate mai multe patrule de ordine publică, unde au fost identificați trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, toți din municipiul Craiova, vecini, care s-au agresat reciproc.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că între barbatul de 28 de ani și cel de 33 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căruia, un alt bărbat de 32 de ani l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 33 de ani, provocându-i acestuia leziuni.
În urma evenimentului, bărbatul de 33 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Totodată, toate persoanele implicate în altercație au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Urmare a circumstanțelor comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.
În cursul acestei zile, urmează a fi dispuse măsuri legale.

