01 Iulie 2025Sursa: IPJ DOLJ

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE DE POLIȚIȘTI

Depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși nu deţinea permis, după ce a fost implicat într-un accident de circulație

Ieri, 30 iunie, ora 19.15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Unirii, din Craiova, s-a produs un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări, au stabilit că un bărbat de 36 de ani, din Țuglui, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Unirii, din Craiova, nu ar fi respectat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 50 de ani, din Craiova, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului  rutier, o tânără de 25  de ani, din Craiova, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani, a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, conștientă și cooperantă. 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 36 de ani figurează ca având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

*

Doi conducători auto implicați în același accident de circulație, cercetați pentru infracțiuni rutiere; unul se afla sub influența alcoolului, iar celălalt nu deținea permis de conducere

Ieri, 30 iunie, în jurul orei 20.02, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident de circulaţie pe DN 56 A, din localitatea Cetate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări, au stabilit că bărbatul de 54 de ani, din comuna Cetate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, din comuna Cetate, nu ar fi respectat o distanță laterală suficientă la efectuarea manevrei de depășire a unui moped, care circula în fața sa, condus de un bărbat de 76 de ani, din aceeași localitate, acroșându-l cu oglinda retrovizoare dreapta. 

În urma evenimentului  rutier, bărbatul de 76 de ani a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, conștient și cooperant.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, fiind indicată o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 54 de ani.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale. 

În cazul bărbatului de 76 de ani, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.