TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT
TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU COMITEREA INFRACŢIUNII DE FURT
Ieri, 14 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 50 de ani, din comuna Leu, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras din autoturismul său parcat dezasigurat pe strada Calea București, din Craiova, un telefon mobil.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, bănuit de comiterea faptei.
Ieri, cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Cercetările sunt continuate de poliţişti urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

