Update: CERCETĂRI DISTRUGERE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs în seara zilei de 14 decembrie a.c., în jurul orei 23.00, pe strada Deceneu, din municipiul Craiova, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele:
De la momentul sesizării, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au desfășurat un complex de activități investigativ-operative și de cercetare, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea participației acestora și luarea măsurilor legale.
Astfel, au fost identificate 9 persoane cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, toate din municipiul Craiova.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de o femeie de 28 de ani și un bărbat de 42 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de luarea unei măsuri preventive.

