Update CERCETAȚI SUB ASPECTUL SÂVÂRȘIRII A DOUĂ INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE
În continuarea activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Filiaşi au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani și un tânăr de 23 de ani, ambii din comuna Brădești, sub aspectul săvârșirii a două infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la la data de 9 octombrie a.c., respectiv în noaptea de 26 spre 27 septembrie a.c., cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din comuna Brădești, administrată de către un bărbat de 48 de ani, din comuna Motăței, de unde ar fi sustras aproximativ 3000 kg de furaje, precum și 55 de păsări(pui găină și curcani), cauzând un prejudiciu de aproximativ 35.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiasi, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de astăzi, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

